Acasă » Galerie foto » ELLIE WHITE, prima vacanţă la mare alături de fetiţa ei! Unde a petrecut artista şapte zile de vis

ELLIE WHITE, prima vacanţă la mare alături de fetiţa ei! Unde a petrecut artista şapte zile de vis

De: Cancan 25/07/2016 | 11:37

Ellie White a petrecut prima vacanţă la mare alături de fetiţa ei, Alexis Măria, în vârstă de 1 an. Artista a ales că destinaţie Sicilia, mai exact sudul insulei, o staţiune de lângă Agrigento şi Valle dei Templi, celebra locaţie unde se află templele grecilor, vechi de două milenii.

Ellie White a petrecut şapte zile de vis alături de logodnicul ei, Doru Tincă, şi de cei doi copii ai lor, Mihai, în vârstă de aproape patru ani, şi Alexis Maria. Au ales să se cazeze într-un resort care oferă toate facilităţile necesare pentru familiile cu copii mici
.
“A fost o vacanţă last minute. Ne-am hotărât să plecăm cu doar câteva zile înainte. Am avut noroc că am găsit bilete de avion şi cazare. Am căutat resorturi cu facilităţi pentru copii, dar care să nu fie în Turcia, Cipru sau Bulgaria, întrucât am tot fost în aceste destinaţii. Ne-am dorit ceva mai special, însă nu departe de ţară. Aşa am ajuns în Sicilia, într-o zonă mai puţin frecventată de turiştii de la noi”, povesteşte Ellie White.

Artista s-a relaxat, alături de familie, pe plaja din faţa resortului, dar şi la piscinele cu tobogane şi jacuzzi. Partenerul ei de viaţă, Doru Tincă, l-a învăţat pe băieţelul lor, Mihai, cum să joace tenis şi baschet pe terenurile sportive amenajate în incinta locaţiei. Pentru un mai mare confort, au ales pensiune completă, ce a inclus şi un meniu vegetarian, adoptat de artistă, şi unul cu preparate fără gluten, pentru întreaga familie.

În trei din cele şapte zile petrecute în Sicilia, Ellie a vizitat, alături de familia sa, atracţiile turistice din apropiere. Au ajuns, astfel, la Castelul di Lombardia, unul din cele mai mari din Italia, construit în Evul Mediu, şi care se întinde pe o suprafaţă de 26.000 de metri pătraţi. Apoi, au vizitat un atelier de ceramică tradiţională, de unde au achiziţionat ulcioare şi farfurii pictate manual, au urcat pe miile de trepte pavate cu faianţă colorată, în oraşul Caltagirone, şi au admirat bisericile catolice superbe din micile şi marile oraşe din sudul insulei.

La doar 42 de kilometri de resortul unde s-au cazat se află celebra Valle dei Templi, dealul pe care grecii au construit, în urmă cu mai bine de două milenii, temple superbe, construcţii ce au fost bine conservate şi care se pot vizită astăzi.

“Am avut o jumătate de an solicitantă, cu concerte şi înregistrări în studio. În paralel, am avut grijă de cei mici care s-au confruntat cu fel şi fel de răceli. Această vacanţă a venit cum nu se putea mai bine. Simţ că ne-am încărcat bateriile şi acum suntem pregătiţi de noi proiecte. Deja am avut opt concerte în ţara de când ne-am întors şi pregătesc lansarea magazinul meu online”, declară artista.
 
 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de dragoste ca în filme
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali și care a făcut avere din imaginile cu ea dezbrăcată! Daniela Crudu a devenit mamă pentru a doua oară
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali și care a făcut...
WOW! NIMENI nu se aștepta s-o vadă așa pe Mădălina Ghenea! Imagini INCREDIBILE cu cea mai fierbinte româncă! În ce fel a fost pozată de Paști
WOW! NIMENI nu se aștepta s-o vadă așa pe Mădălina Ghenea! Imagini INCREDIBILE cu cea...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și intră într-o relație amoroasă
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
Florin Piersic se află în stare gravă, anunță medicii de la Spitalul Foișor. Actorul are septicemie
Florin Piersic se află în stare gravă, anunță medicii de la Spitalul Foișor. Actorul are...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două femei”?  „Noi, bărbații, suntem de două feluri, care facem și care nu recunoaștem.”
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
Condimentul pe care să-l pui în clătite ca să le dai un gust unic. Are și multe beneficii pentru organism
Condimentul pe care să-l pui în clătite ca să le dai un gust unic. Are...
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer:...
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Cum ar fi dispărut un Ferrari, un Maybach și barca pentru care Reghecampf a făcut plângere penală. ”Au fost trecute de pe firmă pe persoană fizică”
Cum ar fi dispărut un Ferrari, un Maybach și barca pentru care Reghecampf a făcut...
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică de Paște
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
Andreea Ibacka, anunț după 13 ani de căsnicie cu Cabral: „Cred că este important să avem libertate”
Andreea Ibacka, anunț după 13 ani de căsnicie cu Cabral: „Cred că este important să...
Medicul Pompiliu Popescu, detalii despre infecția lui Florin Piersic: “Așa a intrat în organism și a făcut această septicemie”
Medicul Pompiliu Popescu, detalii despre infecția lui Florin Piersic: “Așa a intrat în organism și...
Ce este septicemia, afecțiunea de care suferă Florin Piersic. Care sunt simptomele și cauzele ei
Ce este septicemia, afecțiunea de care suferă Florin Piersic. Care sunt simptomele și cauzele ei
×